Alex Preoteasa
Alex Preoteasa este din București, iar activitatea sa profesională se concentrează pe  coordonarea execuției lucrărilor de alimentare cu energie electrică. Membru FORONA din 2019, Alex a reușit să obțină performanțe foarte bune în cadrul concursului FAF (Fotograful Anului FORONA), unde a câștigat două premii I și trei mențiuni. Talentul său a fost recunoscut și la nivel internațional, cu o imagine selectată în finala concursului Milvus Photocontest 2023, dar și la alte competiții cum ar fi Naturopolis 2023, unde a obținut un premiu III.
De când practici fotografia și care este domeniul tău preferat? Ce te-a atras către acest domeniu?
Am început cu fotografiile de călătorie și apoi a urmat o serie de încercări. M-a atras fotografia de peisaj și detaliile de natură sălbatică, pentru că simțeam că este obligatoriu să am o activitate care să mă deconecteze de la agitația permanentă a orașului și a mediului în care îmi petrecem cea mai mare parte a timpului. În natură am găsit liniștea. Pozele mai bune au apărut în 2014, când am participat la primele tururi foto. Nu pot spune că practic fotografia de atunci, dar, în timp, a devenit puțin mai mult decât un hobby.
Ce echipament folosești? Ce crezi că îți lipsește și ți-ar plăcea să ai? 
Am un DSLR Canon 5D Mark IV și trei obiective: 16-35 mm, 70-200 mm și 100 mm Macro. Până anul trecut credeam că este suficient echipamentul pe care îl am și nu-mi lipsește nimic, dar am împrumutat un aparat  foto mirrorless și de atunci nu mai dorm așa de bine :) Ar ajuta, în multe situații, și o focală mai mare de 200 mm.
Cât de des reușești să ieși la fotografiat? Cum te organizezi? Ai un loc preferat?
Ieșirile n-au fost mereu atât de dese pe cât mi-aș fi dorit, mai ales pentru că am evitat, în unele zone, să ies singur. În ultima vreme planificarea a fost mai ușoară, alături de persoanele potrivite. Sunt multe locuri preferate, dar cel mai bine mă simt pe traseele montane.
Ce te motivează și ce cauți să transmiți prin fotografiile tale? 
Să surprind momentele unice și să transmit, și celor care nu au șansa de a se bucura de ele, că lumea în care trăim este încă un loc frumos. Deși am avut norocul să văd multe fenomene spectaculoase, aproape de fiecare dată se întâmplă ceva diferit. Totul este într-o continuă schimbare, inclusiv modul în care percep natura din jurul meu. Sunt recunoscator pentru fiecare moment petrecut, alături de prietenii apropiati, pe munte sau în orice alt loc care mai păstrează nealterat mediul înconjurător. De fiecare dată, fotografiile au fost un dar în plus.  
Ne poți povesti ceva despre  imaginea ta preferată, fie ea personală sau a unui fotograf pe care îl apreciezi?
Îmi este greu să aleg o imagine preferată. În schimb, sunt multe locuri preferate din țară și din afara ei: Munții Carpați, Delta Dunării, Munții Alpi și zonele din nordul Europei. 
Ce sau cine te inspiră în fotografie?
Am fost și sunt inspirat de mulți fotografi de natură din țară. Am cunoscut o parte din ei și am avut ocazia, de nenumărate ori, să aflu lucruri esențiale. M-au ajutat mult ieșirile din tururile foto, unde am exersat, am greșit și am încercat din nou. Sesiunile de feedback au fost mereu constructive și au contribuit la procesul de învățare. Cel mai mult am apreciat bucuria pe care am văzut-o, la fiecare, atunci când se afla în apropierea aparatului foto. Cumva asta m-a inspirat, poate cel mai mult, pentru că și eu simțeam că această activitate mă schimbă într-un mod cel puțin benefic. Bineînțeles că există și frustrări, cadrele bune apar greu și nu depind numai de aparatura foto.
De ce ai ales să fii membru FORONA, care crezi că este cel mai mare atu al asociației?
Mi-a plăcut ideea unei comunități, care să unească fotografii de natură din România. De asemenea, exista oportunitatea de a învăța de la ceilalți colegi și de a evolua din punct de vedere fotografic. Cel mai mare atu cred că este chiar posibilitatea de a ne cunoaște mai bine și de a participa împreună la unele proiecte comune. Cred că în ultimul timp chiar s-a reușit acest lucru.
Care punct din codul etic FORONA este cel mai important pentru tine?
Primul punct este cel mai important pentru că din acesta derivă toate celelalte: „Respectă natura și toate formele de viață”.  Este un îndemn firesc pentru mulți dintre noi, dar ignorat de alții. Ar fi ideal să aibă importanța cuvenită și să fie respectat, nu doar de către fotografi.
Ce înseamnă pentru tine FAF (Fotograful Anului FORONA) și ce te-a motivat să participi?A fost o ocazie bună să încep să mai selectez din fotografiile care s-au strâns. N-am fost mereu inspirat în alegerile făcute, dar a reprezentat un exercițiu util. Notele sau premiile chiar dacă pot fi uneori subiective, aduc de fiecare dată un surplus de încredere.
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des în comunitatea fotografilor de natură din România?
Fiecare are drumul lui și propriile motivații, pentru care a ales această pasiune. Proiectele individuale sunt foarte rare, mai ales când ocupația principală nu este fotografia. Mi-ar plăcea să existe, cel puțin în cadrul asociației, mai multe activități comune în care membrii să-și poată aduce aportul, așa cum s-a întâmplat în acest an. Împreună cu alți colegi, din FORONA, am încercat să sprijinim inițiativa celor de la Asociația Parcul Natural Vacaresti, prin documentarea ultimelor zone relativ sălbatice din București.
 Ne lași un gând de final pentru colegii din FORONA, sau pentru iubitorii de natură și fotografie?
Prima frază din codul etic ar trebui amintită și transmisă și celorlalți iubitori de fotografie și natură: „Viața și bunăstarea oricărui animal, integritatea mediului natural, precum și o prezentare onestă a acestora, sunt mai importante decât orice fotografie sau distincție fotografică.”

Alți membri Forona

Sus