Gabi Rusu
Gabi Rusu este din Brașov și își împarte timpul între job (web developer), familie și pasiunea pentru natură și fotografie. Este membru FORONA din 2019, iar în cadrul asociației a participat la 3 expoziții de fotografie. A câștigat un loc 1 în cadrul concursului FAF (Fotograful Anului FORONA), două mențiuni și Premiul pentru Perseverență în 2022, pentru că a reușit să strângă cele mai multe puncte în cele 12 etape ale concursului.
Alte rezultate importante obținute:
- Premiul I la categoria “Natura României” - Milvus Photocontest 2023
- Premiul III la categoria “Wildlife” - Fotogeografica 2023
- Marele Premiu - Naturopolis 2023
- Finalist - Vogelwarte 2023 (Concursul de fotografie organizat de către Institutul Elvețian de Ornitologie)
- Marele Premiu - Concursul de fotografie “Sofia Vrabie” 2022
- Finalist - Milvus Photocontest 2022 și 2019
De asemenea, Gabi contribuie în mod constant cu observații despre flora și fauna din România și din alte locuri pe care le vizitează, anul trecut primind chiar o diplomă de recunoaștere a meritelor pentru observațiile care au contribuit la inventarierea numărului de specii de păsări din India, oferită de către SOIB India.
De când practici fotografia și care este domeniul tău preferat? Ce te-a atras către acest domeniu?
De cand mă știu am fost pasionat de animale, dar de fotografie am început să mă ocup mai serios din 2019, după ce m-am înscris în FORONA. Am o pasiune foarte mare pentru păsări și de cele mai multe ori, ele sunt subiectul fotografiilor mele, ceea ce mă face să ies în natură de fiecare dată când am puțin timp liber.
Ce echipament folosești? Ce crezi că îți lipsește și ți-ar plăcea să ai?
În acest moment folosesc un echipament mirrorless de la Sony: camera foto este Sony A7 IV, iar ca obiective, 90% din timp folosesc Sony FE 200-600mm F5.6-6.3 G OSS, iar în rest Sony FE 24-105mm F4 G OSS, Sony FE 90mm F2.8 Macro G OSS și un superangular Tamron 17-28mm f2.8 RXD III.
Ceea ce îmi doresc nu are legătură cu echipamentul. Sănătate și mai mult timp liber pentru a ieși în natură, astea au fost întotdeauna în capul listei … și, poate, mai multă creativitate.
Cât de des reușești să ieși la fotografiat? Cum te organizezi? Ai un loc preferat?
De regulă ies în weekend-uri, dar primăvara și vara, când este ziua mai lungă, ies de 3-4 ori pe săptămână, la răsărit ori apus, depinde de vreme. Nu sunt un om foarte organizat din fire, așadar de cele mai multe ori nu ies cu un scop anume, nici nu îmi programez ieșirile. Locul preferat este Delta Dunării, dar aici, în jurul Brașovului ies des la Reci, Dumbrăvița sau Rotbav. 
Ce te motivează și ce cauți să transmiți prin fotografiile tale?
Păsările mă motivează de cele mai multe ori. Îmi place să le caut, iar apoi să le ascult și să le urmăresc comportamentul. Lumea păsărilor este fascinantă. Natura în sine, de fapt, este fascinantă și mă uimește de fiecare dată. Asta încerc să arăt prin fotografiile mele. Vreau ca toată lumea să vadă și să simtă ceea ce văd și simt eu în momentul în care fac o fotografie. Poate sunt naiv, dar eu chiar cred că prin ceea ce facem noi, fotografii de natură (amatori sau profesioniști), putem schimba ceva în oameni. Putem atrage atenția asupra presiunii imense pe care o simt animalele și natura sălbatică din pricina modului nostru de viață.
Ne poți povesti ceva despre  imaginea ta preferată, fie ea personală sau a unui fotograf pe care îl apreciezi?
Nu am o imagine preferată, dar am un fotograf preferat: Vincent Munier. Sunt foarte mulți fotografi de natură, însă, pe care îi apreciez și la care găsesc inspirație.
Ce sau cine te inspiră în fotografie?
Știu că poate suna ca un clișeu, dar în primul rând frumusețea naturii mă inspiră. Nici măcar nu știu cum să explic, dar foarte multe cadre din portofoliul meu nu sunt gândite înainte. Nu sunt genul de fotograf care să meargă la fotografiat cu o anumită compoziție sau încadrare în gând. Sunt genul de fotograf care reacționează la ceea ce vede în jur. Inspirația îmi vine pe moment și poate fi influențată de o acțiune, un comportament al unui animal, peisaj, lumină sau de anumite sentimente pe care le am în momentul respectiv.
De ce ai ales să fii membru FORONA, care crezi că este cel mai mare atu al asociației?
Cred că educarea și creșterea conștientizării asupra problemelor de mediu pot aduce un aport important în protejarea naturii. Fotografia poate ajuta foarte mult în acest sens. De aceea consider că acesta este unul dintre principalele atuuri ale FORONA: poți da ceva înapoi prin fotografie. Trebuie sa învățăm din nou să trăim în armonie cu natura pentru că fuga asta după bani și dezvoltare tehnologică ne-a făcut să uităm și să ignorăm natura. Singurul mod în care putem evolua ca specie, fără să ne autodistrugem în timpul procesului, este unul sustenabil, în armonie cu natura.
Care punct din codul etic FORONA este cel mai important pentru tine?
Tot codul etic este foarte important pentru mine și nu doar că îl respect, dar îi îndemn și pe ceilalți fotografi cu care ies, să îl respecte. Este foarte important ca noi, fotografii, să dăm un exemplu în ceea ce privește comportamentul în natură. Nicio fotografie nu ar trebui sa fie mai importantă decât subiectul pe care îl fotografiem!
Ce înseamnă pentru tine FAF (Fotograful Anului FORONA) și ce te-a motivat să participi?
Eu nu l-am văzut niciodată ca pe un concurs ci ca pe un mod de a evolua ca fotograf, a mă face să ies în natură și a ieși din zona de confort. Fotografiez preponderent păsări, ceea ce face ca abordarea altor subiecte să nu-mi fie chiar la îndemână, iar pentru asta, FAF, prin diversitatea tematicilor, a fost un ajutor important în a-mi depăși aceste temeri.
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des în comunitatea fotografilor de natură din România?
Comunitatea fotografilor de natură de la noi este mică și dezbinată. E păcat.  Această pasiune pe care o avem cu toții ar trebui să ne unească, să ne dea un scop. Așadar, mi-ar plăcea să văd mai multă înțelegere și unitate și mai puține orgolii umflate artificial.
Ne lași un gând de final pentru colegii din @FORONA, sau pentru iubitorii de natură și fotografie?
Să fie un exemplu de conduită pentru ceilalți, să respecte natura și fotografia de natură și nu în ultimul rând: să iasă cu orice ocazie, să se bucure de peisaje, de plante, de insecte, de animale. Să-și pună telefoanele și gândurile pe silent și să fie doar acolo, să trăiască doar în acel moment. Să vadă, să asculte, să simtă!

Alți membri Forona

Sus