Gheorghe Butoeru

Gheorghe Butoeru este din Drăgășani, Vâlcea, dar de peste 30 de ani locuiește în Brașov. A lucrat ca tehnoredactor, grafician și fotograf. Este membru Forona din anul 2021 și a câștigat un loc 1 și două mențiuni în cadrul concursului FAF (Fotograful Anului Forona). Alte rezultate importante obținute la concursuri de fotografie: premiul III la categoria „Natura României” la concursul Milvus Photocontest 2022 și Premiul Publicului la Milvus Photocontest 2019.
De când practici fotografia și care este domeniul tău preferat? Ce te-a atras către acest domeniu?
Am intrat în lumea fotografiei în 2007 din „necesitate”. În acea perioadă, lucram ca tehnoredactor și grafician în presa scrisă și aveam nevoie de imagini pentru lucrările de grafică. Colaboram cu fotograful ziarului, care nu era întotdeauna disponibil, așa că m-am văzut nevoit să mă descurc pe cont propriu. La un moment dat am făcut un catalog pentru care trebuia să fotografiez foarte multe obiecte de mobilier și m-am hotărât să le fac eu singur. Pentru asta am achiziționat un aparat foto second-hand, un Sony Cyber-shot DSC-F717. În 2008, am preluat și funcția de fotoreporter al ziarului, iar fotografia documentară a fost genul care mi-a capturat imediat inima.
În 2009 am urmat cursul de fotografie al lui Dan Dinu, iar de atunci am descoperit o nouă pasiune: fotografia de natură, o lume care m-a fascinat profund și m-a provocat să privesc realitatea printr-un alt unghi. În ultimi ani am început să fiu atras și de fotografia de călătorie și fotografia de arhitectură.
Ce echipament folosești? Ce crezi că îți lipsește și ți-ar plăcea să ai?
Am început, cum am spus mai sus, cu un bridge Sony. Din 2008 am trecut pe Nikon din care dețin un D300, un D800 și un D850. Ca obiective folosesc Nikon 50mm f/1.8G, Nikon AF-S DX 17-55mm f/2.8G, Nikon 14-24mm F2.8, Nikon 24-70mm F2.8 și Nikon 70-200mm F2.8, Nikon 105mm F1.4 și un Tamron 150-600mm F/5-6.3. Îmi doresc să trec pe mirrorless. Cel mai probabil tot pe Nikon.






Cât de des reușești să ieși la fotografiat? Cum te organizezi? Ai un loc preferat?
Din 2015 merg în tururi foto alături de Dan Dinu. De prin 2018 am început să ies mai des împreună cu un grup de prieteni din Forona. Ca și locuri preferate am mai multe: Delta Dunării, Dobrogea, Lunca Oltului și pădurea de la Reci.
Ce te motivează și ce cauți să transmiți prin fotografiile tale?
Îmi place să petrec timp și să socializez cu alți fotografi, să descopăr locuri noi, fie în natură, fie în orașe prin care nu am mai fost. Prin fotografiile mele vreau să împărtășesc frumusețea locurilor și momentelor pe care le descopăr.
Ne poți povesti ceva despre imaginea ta preferată, fie ea personală sau a unui fotograf pe care îl apreciezi?
Am mai multe fotografii preferate și nu aș putea alege doar una.

Ce sau cine te inspiră în fotografie?
Mă inspiră atât natura, cât și oamenii pe care îi întâlnesc în călătoriile mele. Fiecare peisaj, fiecare moment surprins în fotografie, are o poveste proprie, care mă provoacă să o redau într-un mod autentic.
De ce ai ales să fii membru FORONA, care crezi că este cel mai mare atu al asociației?
Mi-am dorit să fiu membru Forona pentru că mulți dintre prietenii mei făceau parte din această organizație. Consider că cele mai mari atuuri al organizației sunt proiectele comune și schimburile de idei.
Care punct din codul etic FORONA este cel mai important pentru tine?
Consider că tot codul etic este important, pentru că fiecare punct contribuie la crearea unui standard profesional și responsabil în domeniul fotografiei de natură. Nu este suficient să cunoaștem tehnicile fotografice, este important să învățăm să respectăm și să protejăm natura.



Ce înseamnă pentru tine FAF (Fotograful Anului FORONA) și ce te-a motivat să participi?
FAF pentru mine, înainte de toate, este un impuls de a ieși mai des în natură și de a surprinde momente unice. În plus, confruntându-mă cu teme și provocări variate, am ocazia să gândesc diferit, să experimentez stiluri noi și, în același timp, să îmi îmbogățesc portofoliul.
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des în comunitatea fotografilor de natură din România?
Mi-ar plăcea să văd mai multă colaborare și schimb de idei între fotografii de natură din România. Să existe mai multe întâlniri, workshopuri sau proiecte comune în care să învățăm unii de la alții și să împărtășim experiențele și viziunea noastră asupra naturii.
Ne lași un gând de final pentru colegii din FORONA, sau pentru iubitorii de natură și fotografie?
Să nu uităm că fotografiile noastre au darul de a spune povești, de a inspira și de a educa.