Német Deák Endre Róbert
Német Deák Endre Róbert se definește ca fotograf amator și este din județul Harghita, localitatea Odorheiu Secuiesc. Are un serviciu care îl ține mult în fața calculatorului, așa că a căutat ceva cu care să echilibrez cumva statul excesiv în birou. Este pasionat de natură, mai ales pădure și copaci, care îl fascinează, iar la inițiativa unui bun prieten fotograf s-a apucat să le fotografiez așa cum le vedea el.
Este membru FORONA din 2024 și a câștigat un loc 1 în cadrul concursului FAF (Fotograful Anului Forona) la etapa alb-negru. Tot în același an, în cadrul concursului Fotogeografica a obținut locul II la categoria „Peisaj natural”.
De când practici fotografia și care este domeniul tău preferat? Ce te-a atras către acest domeniu?
Conexiunea mea cu fotografia a început în anul 2017, când la inițiativa unui prieten fotograf am luat primul meu DSLR. Pot spune că am fost atras foarte repede de această lume minunată ce se vede printr-un obiectiv. Fiind pasionat de natură, evident, domeniul preferat este natura în sine: copacii, pădurile, flora etc. Prin fotografierea naturii încerc să surprind frumusețile acesteia și să le prezint cât mai estetic.
Ce echipament folosești? Ce crezi că îți lipsește și ți-ar plăcea să ai?
Am început cu un Canon 77D, apoi a urmat un Nikon D500, iar acum folosesc un Nikon D810 și trei obiective Nikon 24-70mm f2.8G ED AF-S, Tamron SP 70-200mm F2.8 Di VC USD și Tamron 100-400mm F/4.5-6.3 Di VC USD. Cu timpul am învățat că nu neapărat echipamentul contează, poza trebuie făcută cu aparatul pe care îl avem. Ceea ce îmi lipsesc ar fi mai multe cunoștințe aprofundate în acest domeniu.



Cât de des reușești să ieși la fotografiat? Cum te organizezi? Ai un loc preferat?
În primii ani, de regulă, am ieșit la fotografiat în 2-3 weekend-uri pe lună cu prietenii, iar acum fac tot posibilul să ies cât mai des la fotografiat, în măsura timpului, lucru în care mă sprijină și familia foarte mult. În ceea ce privește organizarea, ne organizăm cu colegii dintr-un club fotografic pe care l-am inițiat, SPEKTRUM FOTO. Nu pot să definesc un loc preferat în sine, încerc să redau fascinația naturii indiferent de zonă prin fotografiile mele.
Ce te motivează și ce cauți să transmiți prin fotografiile tale?
Prin fotografiile mele vreau să transmit frumusețea naturii, pe de altă parte încerc să imprim o notă artistică, să stârnesc o reacție în cel care privește fotografia, poate de fericire, să-și aducă aminte de un moment plăcut sau pur și simplu, să dea liber imaginației.
Ne poți povesti ceva despre imaginea ta preferată, fie ea personală sau a unui fotograf pe care îl apreciezi?
Personal chiar am o imagine preferată, este cea care a fost aleasă poza zilei la National Geographic. Interesant este cum am evoluat ca și fotograf amator de peisaje, tot caut acel răsărit în ideea de a imortaliza mai bine... și uite încă nu l-am găsit. În concluzie trebuie să prinzi și să te bucuri tot timpul de momentul care ți-a fost dăruit.

Ce sau cine te inspiră în fotografie?
Fotografii care mă inspiră sunt mai mulți, atât din țară, cât și din străinătate, nu cred că e momentul să-i enumăr. Menționez că, după părerea mea, este foarte important să te uiți cât mai des (chiar și de acasă pe calculator) la pozele unor artiști de renume, indiferent de categorie și dacă ai afinitate, cu timpul inspirația va veni. Ceea ce mă inspiră este să găsesc acel cadru prin care pot să redau frumusețea, măreția naturii, care să pună pe gânduri privitorul.
De ce ai ales să fii membru FORONA, care crezi că este cel mai mare atu al asociației?
FORONA mi-a fost recomandată de către domnul Potozky László cu care m-am întâlnit la o expoziție de-a lui, unde a povestit despre asociație și m-a îndrumat să trimit un portofoliu de înscriere. Și iată, îi mulțumesc. Ca și atu al organizației... pentru mine este acest concurs FAF care reprezintă un punct forte care mă ajută mult în dezvoltarea mea personală.



Care punct din codul etic FORONA este cel mai important pentru tine?
Respectul față de natură!
Ce înseamnă pentru tine FAF (Fotograful Anului FORONA) și ce te-a motivat să participi?
Înainte de toate trebuie să menționez că nu sunt genul de fotograf care „vânează” premii. Pentru mine FAF înseamnă un feedback de la fotografi care sunt profesioniști în domeniu, respectiv este printre puținele concursuri unde se pot vedea notele acordate și pozele concurenților.
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des în comunitatea fotografilor de natură din România?
Îmi doresc foarte mult să văd o colaborare necondiționată, atât între fotografii de peisaj, cât și între comunitățile fotografice.
Ne lași un gând de final pentru colegii din FORONA, sau pentru iubitorii de natură și fotografie?
Sper ca FORONA să aibă o comunitate prosperă, creativă și cu această ocazie felicit pe fiecare membru pentru efortul depus în a promovarea florei și faunei ce ne înconjoară.